Obiecţii la proiectul de «Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni»

Ca „român de pretutindeni” (din RMoldova, de cel puţin 4 generaţii) am nişte obiecţii la Proiectul de „Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni”:

  1. Nu este clar definit ce-i „român de pretutindeni”.
  2. Nu se creează un document individual car ar arăta clar că persoana face parte din „românii de pretutindeni”.
  3. Este prea simplistă „înscrierea” unei persoane în categoria de „român de pretutindeni” (e de ajuns doar o declaraţie pe proprie răspundere şi o cunoştinţă a limbii române – se va ajunge neapărat la abuzurile ce au fost constatate la re-acordarea cetăţeniei române la începutul anilor 1990).
  4. Nu pot fi numiţi „români de pretutindeni” persoanele „aparţinând filonului cultural românesc”. „Filon cultural românesc” nu există, şi chiar dacă sînt ne-români ce cunosc limba română, nu văd de ce România ar trebui să-i protejeze. România nu este Franţa şi nu poate să-şi permită să susţină Francofonia în toată lumea!
  5. Deasemenea, trebuie incluşi în „români de pretutindeni” persoanele ce din motive istorice, politice.. sînt impuse să nu se considere români sau nu sînt consideraţi români de autorităţile ţării în care locuiesc (aromânii, vlahii, „moldovenii”…).
  6. Ar trebuie de făcut o distincţie clară între românii autohtoni (din România, din ţările din jur şi din Balcani, aceste ţări pot fi enumerate, precum şi teritoriile fără statut clar sau sub ocupaţie ca Transnistria, Kosovo..) şi cei din alte ţări (Europa de Vest şi America), ce n-au nevoie de acelaşi nivel de sprijin din partea României.
  7. În lege se face referire la „respectarea legislaţiei statelor ai căror cetăţeni sunt”. Nu cred că o lege românească trebuie (şi poate) obliga unele persoane să respecte legile altui stat. Cum să respecte românii locali legislaţia naţional-culturală a unor ţări ca Grecia sau Bulgaria dacă aceste ţări nici nu recunosc existenţa minorităţii române?
  8. Nu este clar cum se alege/numeşte „Forumul Comunităţilor Româneşti de Pretutindeni”. Cine-l alege? În baza căror documente? Sau participanţii vor fi aleşi ca pînă acum în dependinţă de loialitatea faţă de Ambasada României?

Acest proiect de lege este unul neclar atît în definirea scopului său cît şi în definirea beneficiarilor acestei legi. El nu propune nimic nou concret pentru românii din jurul graniţelor, doar dreptul de „a solicita sprijinul financiar” (şi probabil de a nu-l primi).

Dar în schimb legea română instituie „Forumul Comunităţilor Româneşti de Pretutindeni” prin care se vor „filtra” românii ce vor putea participa la un anumit Congres Anual (unde se va mînca şi se va distra pe banii contribuabilului român). Această lege n-are curajul nici măcar să institue o televiziune pentru toţi românii după modelul Duna TV.

Concluzie

Propun să se utilizeze ca bază a acestui proiect de lege legea ungară „privind maghiarii din ţările vecine”, adoptat de parlamentul de la Budapesta la 19 iunie 2001.

Legea ungară este clară, destul de simplă şi în acelaşi timp prevede drepturi mari pentru „maghiarii de pretutindeni”, atît la nivel individual cît şi la nivel comunitar. Se prevăd aşa drepturi ca „crearea în ţara de origine a unor instituţii de învatamînt finanţate de Ungaria”, „perfecţionarea profesională a pedagogului maghiar de peste hotare”, „dreptul la încadrarea în muncă 3 luni pe an”, „dreptul la protecţia socială”, „dreptul la preţuri reduse în transport şi chiar călătorii gratuite” şi chiar „sprijinirea organizaţiilor cu scop lucrativ”…

La timpul său Guvernul României a criticat nejustificat Budapesta prin „Declaratia Guvernului României referitoare la adoptarea Legii privind maghiarii din tarile vecine Ungariei”. Budapesta nu numai că n-a ţinut cont de critica Bucureştiului, dar şi Comisia de la Veneţia a considerat că legea ungară de la 19 iunie 2001 este în majoritate conformă regulamentelor europene. De altfel, între timp Ungaria a fost primită în UE, şi legea este în vigoare.

Pe lîngă adoptarea acestui proiect, România ar putea acorda etnicilor români cetăţenia românească după modelul german şi în unele cazuri (lipsă de cetăţenie, în caz de deportare, refugiere, în cazuri umanitare grave…), aceste cazuri fiind separate de cazurile de reactivare a cetăţeniei române pentru persoanele ce au fost lipsite abuziv de cetăţenia română (şi anume românii din Basarabia şi din Bucovina de Nord).

Vasile Călmăţui, Paris, 30 iunie 2006

Documente utile

Comentarii închise.