Manifestare la Paris la 27 august 2011

În seara zilei de 27 august 2011, câteva zeci de persoane originare din Republica Moldova au marcat la Paris împlinirea a 20 de ani de la declararea Independenței de către Republica Moldova. Manifestarea a avut loc în renumitul Scuar al Drepturilor Omului (Trocadero) din capitala franceză, și a fost autorizată de către poliția franceză.

În cadrul manifestării a avut loc un mic concert la care mai mulți interpreți au intonat melodii patriotice. Oratorii au evocat faptul că astăzi, după două decenii de la proclamarea independenței, Republica Moldova încă nu s-a desprins definitiv de fostul imperiu. Trupele militare rusești ocupă o parte din teritoriu, Republica Moldova este supusă mai multor embargouri economice și Kremlinul nu ezită să se implice grosolan în viața politică a republicii.

Participanții la miting au adresat o Scrisoare Ambasadei Federației Ruse în Franța prin care au cerut retragerea imediată și necondiționată a armatei și a armamentului rusesc de pe teritoriul Republicii Moldova.

În acest context, manifestanții au adoptat o Rezoluție, prin care cer conducerii Republicii Moldova să întreprindă acțiuni energice pentru evacuarea definitivă a forțelor armate rusești de pe teritoriul său. În document se mai conține îndemnul adresat liderilor Alianței pentru Integrare Europeană, ca să dea dovadă de responsabilitate față de destinul european al Republicii Moldova și să nu admită sub nicio formă revenirea la putere a comuniștilor.

La manifestare a fost declarată crearea Consiliului Coordonator al diasporei Republicii Moldova din Franța, fondatori fiind Asociația Cultuală „Sfântul Ștefan cel Mare”, Asociația Mihai Eminescu, Clubul Liberal Paris, Grupul de Inițiativă LaParis.net, iar alte asociații au fost îndemnate să adere la Consiliu.

În final participanții la manifestare au fost invitați să sărbătorească Limba Noastră cea Română la 4 septembrie la Biserica Sfântul Ștefan cel Mare din Paris.

Evenimentul a fost mediatizat la:

––––

TV:

http://www.jurnaltv.md/ro/news/-ziua-independentei-serbata-in-franta-285707/

(min 18:15) http://www.trm.md/index.php?module=stiri_int&news_id=27097

ziare:

http://www.jurnal.md/ro/news/foto-ziua-independen-ei-rm-la-paris-nu-agresiunii-ruse-in-moldova-209791/

http://www.zdg.md/stiri/foto-independenta-moldovei-langa-turnul-eiffel

agentii, stiri:

http://unimedia.md/?mod=news&id=38378

http://rgnpress.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2978:de-ziua-independentei-basarabenii-din-paris-au-cerut-retragerea-armatei-ruse-de-ocupatie-si-eliminarea-comunistilor-ca-alternativa-de-guvernare&catid=47:politic&Itemid=78

http://www.inprofunzime.md/stiri/politic/independenta-la-paris-moldovenii-din-franta-cer-retragerea-trupelor.html?

http://www.stireazilei.md/news-9846

http://www.24h.md/ro/news/27-august-la-paris-reprezentantii-diasporei-moldovenesti-cer-plecarea-ostasilor-rusi-din-moldova–33477/

bloguri, altele:

http://youtu.be/LFQD_DQe9Fo

http://vitalie.vovc.over-blog.com/article-chi-in-ul-defileaz-parisul-protesteaz-83108516.html

http://www.LaParis.net/viewnews.php?id=39

http://www.zdg.md/stiri/rusia-a-declan%C8%99at-razboiul-nedeclarat-din-transnistria

http://www.zdg.md/stiri/ambasadorului-rusiei-la-paris-%D0%BF%D1%80%D0%B8%D0%B7%D1%8B%D0%B2%D0%B0%D0%B5%D0%BC-%D1%80%D0%BE%D1%81%D1%81%D0%B8%D1%8E-%D0%BF%D1%80%D0%B5%D0%BA%D1%80%D0%B0%D1%82%D0%B8%D1%82%D1%8C-%D0%BF%D0%BE

Comentarii închise.