(ACTUALIZARE) Evenimentul a fost mediatizat la:
TV: TeleRadio Moldova,
Ziare: Jurnal de Chișinău,
Oficial: Partidul Liberal,
Agenții, portaluri: Moldova.org, deschide.md, Romanian Global News,
Bloguri, altele: Neodacii, Elldor.info,
Mai multe poze,
Duminică 9 martie, un grup de basarabeni au participat la un miting organizat de ucrainenii din Paris. Participanții, membri și susținători ai Clubului Liberal Paris, au purtat drapele tricolore și pancarte care condamnă acțiunile Rusiei în Crimeea, dar și ocuparea de teritorii ale Georgiei și a Republicii Moldova.
Vasile Calmațui, președintele Clubului Liberal Paris, a declarat în fața protestatarilor „Pancarta care a fost azi în fața cortegiului nu are scris doar „Nu agresiunii rusești”, dar și „în Moldova”. Căci Republica Moldova s-a confruntat în 1990-1992 cu o agresiune militară din partea Federației Ruse, și trupele rusești încă mai ocupă o parte din teritoriul nostru. În aceste zile armata rusă pătrunde în Ucraina, înțelegem prin ce momente treceți și vrem să vă asigurăm sprijinul nostru. Doar împreună vom reuși să rămînem independenți față de pretențiile imperiale ale Kremlinului și să ne decidem singuri soarta.”
Serghei Demidov, un protestatar a declarat la miting „Sprijinim aspirațiile pro-europene ale poporului ucrainean. Dar dorim să reamintim că Uniunea Europeană înseamnă nu numai bunăstare, liberă circulație dar și respectul drepturilor minorităților. Sperăm că noile autorități din Ucraina vor avea o atitudine europeană față de românii din Ucraina.”
Petru Băț, refugiat politic din Republica Moldova a declarat „Particip la acest miting pentru că este în pericol democrația și suveranitatea Republicii Moldova. Consider că numai împreună cu toate țările ex-sovietice putem opri agresiunea regimului putinist.”